
Ședința 1:1 de Consiliere & Sound Healing este experiența pe care vrei să o alegi dacă îți dorești să aduci transformare la nivelul mental-emoțional, în timp ce aduci acele informații la nivelul energetic-frecvențional prin integrarea sunetelor vindecătoare emise de bolurile de cristal și tibetane, toba șamanică și diapazoane acordate pe frecvențe înalte. Acestea se combină în mod armonios, adaptându-se nevoilor individuale ale fiecărei persoane.
Ședința poate avea loc fizic în București sau Craiova.
Această sesiune poate să includă exerciții fizice, tehnici de respirație, meditații ghidate, regresii, elemente de psihologie integrativă, uleiuri esențiale și alte metode specifice problemei tratate.
În ce constă această terapie?
– 40 min – sesiune de consiliere
– 1 ora – sesiune de terapie prin sound healing și medicină energetică
Vei observa cum începi să te eliberezi treptat de acele greutăți emoționale care păreau imposibil de depășit. Vei simți cum emoțiile stagnante încep să se dizolve, oferindu-ți un sentiment de ușurare și eliberare
Sesiunile cu mine își vor oferi instrumentele și strategiile necesare pentru a face față anxietății și depresiei. Vei învăța modalități de a gestiona gândurile și emoțiile negative, permițându-ți să experimentezi o mai mare liniște interioară și echilibru emoțional.
Vei observa cum relațiile tale se îmbunătățesc. Vei dezvolta abilități de comunicare mai eficiente și vei înțelege mai bine dinamica relațională, ceea ce va contribui la relații mai sănătoase și mai satisfăcătoare.
Vei fi ghidat/ă într-un proces de autocunoaștere profundă. Vei începe să înțelegi mai bine propriile tale gânduri, emoții și comportamente, oferindu-ți astfel posibilitatea de a lua decizii mai înțelepte și mai aliniate cu valorile tale.
Indiferent dacă te confrunți cu schimbări majore în viața ta sau treci printr-o perioadă de tranziție dificilă, această terapie te va sprijini și îți va oferi un spațiu sigur pentru a explora și a gestiona aceste schimbări.
Pe parcursul terapiei, vei avea ocazia să explorezi și să redefinești propriile tale scopuri și valori. Vei descoperi ce este cu adevărat important pentru tine și vei obține claritate asupra direcției în care îți dorești să mergi în viață.
Odată cu progresul în terapie, vei începe să te simți mai încrezător în propriile tale forțe și capacități, dezvoltând o stimă de sine mai sănătoasă și mai solidă.
Sound Healing este o practică ancestrală ce utilizează sunete și vibrații pentru a induce stări de relaxare profundă și pentru a stimula procesele naturale de vindecare ale corpului. Prin intermediul bolurilor de cristal, acest tratament are capacitatea de a influența nu numai corpul fizic, ci și starea mentală și emoțională a individului. Această terapie eliberează blocajele și favorizează curgerea liberă a energiei vitale.
Reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului) din organism, inducând o stare de relaxare profundă. De asemenea, s-a constatat că sunetele terapeutice pot stimula producerea de endorfine și serotonine, substanțe chimice asociate cu bunăstarea și relaxarea.
Stimulează sistemul nervos parasimpatic, responsabil de reducerea ritmului cardiac, scăderea tensiunii arteriale și eliberarea stresului, având un impact pozitiv asupra sănătății generale și a funcționării sistemului nervos.
Ajută la eliberarea emoțiilor din memoria corpului și la vindecarea traumelor emoționale. Fiecare sunet generează o vibrație care pătrunde până la nivel celular, deblocând emoții stagnate și somatizate, permitând energiei să curgă liber. De asemenea, reduc simptomele de anxietate, depresie și insomnie, sprijinind procesul de eliberare și vindecare a traumelor emoțional.
Sunetele specifice din terapia de sound healing pot induce stări de relaxare profundă și pot activa anumite zone ale creierului asociate cu meditația și liniștea interioară. Aceste efecte pot îmbunătăți concentrarea și creativitatea, ce duc la claritate mentală și stimularea fluxului de idei și inspirație.
Acest mod de terapie este eficientă nu numai în obținerea unei stări de relaxare, dar are capacitatea de a ajunge în profunzime și de a transmuta blocajele din organism. Terapia cu sunet este cunoscută pentru a ajuta la tratarea unor afecțiuni precum stresul, anxietatea, hipertensiunea arterială, depresia, tulburările de somn, durerea, and many more…